My creations...My dreams...My tears...My feelings

Eu fac in special compuneri cu HP...Toate sunt scurte si nereusite, dar m-am gandit sa le postez totusi ><.

Ploua cu picaturi mari si grele. Un baiat iese din casa trantind usa. Este roscat, dar parul ii este lipsit de viata iar ochii ii sunt inecati in lacrimi. Merge prin ploaie. Asta il ajuta. Il linisteste. Este...ca si cand nu ar mai fi singur. O parte din el a murit demult. Intr-o lupta crunta. Uneori se intreaba...De ce nu a murit si el? De ce nu a cazut pe el tavanul, de ce nu i s-a sfaramat viata intr-o secunda? Merge...nu face decat sa mearga. Nu stie unde a ajuns. Deodata da cu ochii de un gard. Este un gard vechi, brazdat de amintiri si imbatranit de vreme. Ca si inima lui. Baiatul se apropie. La lumina unui fulger vede ceva scris pe lemnul putrezit. Scrie „Fred & George Weasley”. Amintirile il covarsesc. Isi aminteste dimineata aia insorita, cand doi baieti identici s-au semnat aici. Ochii i se umplu de lacrimi. Mangaie cu maini tremurande mica potiune unde scrie „Fred”. „De ce m-ai parasit? Ar vrea sa strige. Nici odata nu a mai fost el insusi... Din noaptea aia...Cand a aflat ca fratele lui geaman a murit. Isi aminteste perfect. Noptile de nesomn si de lacrimi amare. Chiar si acum se mai trezeste tarziu in noapte...Si isi aminteste de ei. Cand erau tineri. Si fara griji. Cade pe iarba umeda. Inima lui nu mai poate indura. Incepe sa planga din tot sufletul. Isi ridica spre cer capul brazdat de lacrimi, si striga cu toata puterea „Freddd!!!! Unde esti??? FRED!!”

Este luna plina. Toata lumea se afla langa lac. Toti isi tineau capul plecati, unii chiar plangeau. O femeie intre doua varste, cu o infatisare de pisica statea in fata lor, tinand in mana o lumanare. Parea ca tine o cuvantare.
-Astazi este o zi de atat de bucurie, cat si de tristete. Acum 1 an, lumea noastra s-a vindecat de un rau. Un rau care ne contamina, ne facea sa ne pierdem speranta in noi si in prietenii si familile noastre. Un rau care se nume Voldemort. Cu pretul a multe vieti, el a fost ucis acum un an de Harry Potter. Ne aflam aici in amintirea celor care au murit. Care s-au sacrificat pentru ca noi sa ducem o viata lipsita de griji. In memoria lui Sirius Black, Albus Dumbledore, Alastor Moody, Fred Weasley, Severus Snape, Nymphadora Lupin si Remus Lupin. Sa ne amintim de cei care au fost curajosi si loiali. Sa ne amintim de cei care au lupat pana in ultimul moment. Sa ne amintim de ei, si sa le cinstim memoria!Nu ii uitati pe cei care au luptat pentru noi! Amintiti-va!
-In memoria lor! Repetara toti.

Un voal intunecat acopera totul. Toate sperantele, toate visele. In urma ramane doar durerea. Acum o secunda victoria parea aproape. Acum e inghitita in lacrimi fierbinti. O vraja, o lumina a curmat totul. O lumina verzuie i-a stins lumina vietii. A cazut... si nicicand nu se va mai ridica. Voalul flutura nepasator. El si-a facut datoria. L-a inghitit, l-a dus departe de noi. Un baiat plange intr-un colt. Un barbat suspina intraltu-l. Dar buzele lor formeaza acelasi cuvant. Acelasi nume, la care de acum inainte nu va mai raspunde nimeni. „Sirius” murmura ei. Dar degeaba o fac. Viata s-a scurs din el. Acum sta nemiscat, incremenit pe vecie in spatele voalului care il ascunde de privirile altora. Buzele usor tuguiate indica faptul ca el a ras. A ras de curand. Dar nu va mai rade. Nu ne va mai lumina fetele cu glumele lui, S-a dus...pentru totdeauna. Fata lui a pastrat expresia fetei. Usor batjocoritoare, dar buna la suflet. Si o va pastra in continuare. Si daca o sa se intample vreodata ceva...si nu o va mai avea, noi o sa o gasim undeva. Undeva unde nimeni nu se poate atinge de ea. In inima noastra. In suflet, in memorie. Nimeni nu va putea sa ne-o ia! Asa ca ridicati-va si strigati „Sirius Black”. Cinstitii memoria acestui om care a trecut prin atatea, si care a murit aparandu-i pe altii. Nu uitati...Este mort, dar nu este uitat! In memoria lui SIRIUS BLACK!

O lacrima, un suspin, si gata. Te intrebi: Doar atat? Nu, nu este doar atat! A murit, dar surasul ei va ramane cu noi pentru toata viata. In inima noastra. A murit cand trebuia sa stea acasa. A luptat cand nu ar fi trebuit. Dar noi ne vom aminti mereu de parul ei roz, de fata ei vesela. Ne vom aminti cu drag de nazbatiile ei, vom revedea cum darama lucrurile. Dar acum nu mai e. A murit pentru a ne face noua o viata mai buna. A luptat pentru ca Binele sa invinga. Dar moartea ei nu a fost in zadar! Noi am invins, si ne vom aminti mereu de ea. O pata de culoare in intuneric. Un suras intre lacrimi. Dar nu trebuie sa fim tristi! A murit exact cum a vrut! Aparandu-ne pe noi, alaturi de cea mai draga fiinta a ei: Lupin! Doar o strafulgerare verzuie! Totul s-a terminat repede. Viata ei s-a sfarsit, dar amintirea ii va danui in timp. Dar a lasat in urma ei un prunc, o speranta de viitor. Asa ca nu mai fiti tristi! Stergeti-va lacrimile! Ea nu ar fi vrut sa va vada plangand! Fi-ti veseli si sinceri, cum a fost ea, si amintirea ei v-a danui. Daca tineti la bine, si la pacea in lume, duceti-va mana la piept si strigati „Nymphadora Tonks”.

"Avada Kedavra!" and all it's finished. A green light and that's all. One tear, one sigh...and he falled down without life. But on his face you can see something different. You can see hope. Hope for tomorow. Hope for a batter life. That is why he is death. Because he wonted for us a batter life than he had. He fought for us to be free. He met dead with his arms opened. For us! So lets honored his memory! Let's fight foward for liberty! Let's prove that he doesn't died in vane. For REMUS LUPIN

Intorc ultima fila. Citesc ultimul cuvant. "S-a terminat", imi zic eu. Dar nu pot sa cred. Mangai pagina. Ii simt mirosul obisnuit. „Asa au fost toate”, imi zic eu. „Magice. Dar acum s-a terminat”. „Dar cum sa se termine?” ma intreb eu. Nu se poate sa se sfarsit. O lacrima imi apare in ochi. Nu o gonesc. O las sa curga. Dupa secunde de chin se desprinde de pe geana. O urmaresc cum aluneca in neant. Intr-un final ajunge la destinatie. Cade pe ultima fila, cea a durerii. Curge, impastiind cuvintele. Nu se mai intelege nimic. „Dar nici nu vreau sa inteleg ceva” imi spun eu. Arunc cartea in cealalta parte a camerei. Cade, deschizandu-se la mijloc. Ma ridic. Pornesc spre ea. Clipele treceau, si eu tot nu ajungeam. Afara se auzea ploaia. Cate o picatura solitare mai ajungea pe pervaz. Si atunci se auzea „Pic! Pic”. „Este cantecul lor” mi-am zis eu grabind pasul. Ma simteam ca intr-un labirint. Nu mai stiam unde sunt. Nu mai ajungeam la carte. Totul era diferit.... Intr-un final am ajuns. M-am aplecat. Am apucat cartea cu blandete. Am intros-o. Am inchis-o. Timpul trecea atat de greu! M-am uitat la ea. Nu puteam sa cred ca e ultima. Nu acceptam. Am ridicat-o si m-am dus la raft. M-am uitat la el. La loc de cinste se aflau 6 carti, frumos asezate una langa alta. Langa ele mai era loc pentru numai o carte. M-am uitat la cea pe care o tineam in mana. Am mangaiat cotorul. Apoi incet, am pus-o pe raft. M-am departat. Dupa ani de zile raftul acela parea complet. Nu mai era loc pentru nimic. Am clatinat din cap. Nu vroiam sa accept ca se sfarsise. Am strans cartile unele in altele. Dupa cinci minute de munca m-am departat iarasi. Doar ca de data asta eram multumita. Langa cele 7 carti mai era un loc. Micut, dar exista. Am zambit. „Nu s-a terminat”, mi-am zis eu. „Nu atata timp cat exista speranta”. „Speranta pentru viitor”.

Everything round is dark. Is heard a sob. A person weeps in a corner, Near she it found out a senseless person. Or not… Isn’t senseless. He is to calm. Too gated along with the world. Is dead. He was a man between two ages, with black addle hair the and hazel worm eye, but now without life. The person from corner is raised. It was a young boy. Is bent about the dead body. With tearfulness in eye whispers it:
"Why did you left me just now, when I need holds?" said Harry and then embraces him."Please, don’t leave me alone again, godfather!" Saied the boy weeping. "Why all the persons who try to protect me die?"Shouts he. Why? "I promise you that I’ll defeat Voldemort. For you, and for all the people witch gave their life protecting me."

O lumina verde.Atat apare pe cerul de azur. Soarele este ascuns de nori albi si moi, iar totul pare linistit. Dar nu e asa...In cer totul este calm. Pe pamant se duce o lupta apriga... In mijlocul acelei lupte se afla o persoana. Sta nemiscata pe jos... Nu mai respira. Ma uit la fata ei. Avea pielea fina, si ochii de cel mai pur albastru. Parul ii curge in rauri pe umeri. Este un par bogat, de un mov aprins. Dar acum fara viata. Deodata imi dau seama cine e.
-Nuuu.... TONKS!! Strig eu deznadajduita. Deodata se aude un strigat. „Avada Kedavra” zice o voce rece. Un trup cade inert langa Tonks. Este un barbat. Un barbat cu parul saten, si cu ochi mari, caprui, dar acum lipsiti de viata. Ochii mi se umplu de lacrimi. „Lupin” soptesc eu. Nu mai suport sa ma uit la ei. Ma ridic. Dar peste tot acelasi lucru...
Intr-un colt viata unui baiat cu par rosu ca focul este sfaramata. Intr-altul un barbat in varsta cade jos fara suflare. Peste tot numai crime. Incep sa alerg. Merg ca pe un culoar. Peste tot apar imagini cu oameni morti. Oameni pe care ii stiu, si la care tin. „Sirius!” strig eu uitandu-ma cum un barbat cadea fara suflare peste niste trepte. „Nu Mody!” „Nuuuuuuuuu”strig eu. In jur numai durere. In jur numai moarte. O lumina verde se indreapta spre mine. Ma nimereste direct in piept. Cad la pamant Sunt moarta. Dar poate ca in datorita acelui somn vesnic voi scapa de tot. De toata durerea!

Cam astea ar fi...Mai am, dar o sa le postez altadata ^^